Scrisoare către Minulescu

Mi-ai strecurat în suflet
o primăvară-albastră.
O ”Marmara și-un Sfinx”
mi-ai desenat pe iriși.
iar pe fereastră...
val de mare.
pe-obrazu-mi palid mi-ai lăsat
”trei lacrimi reci de călătoare”.
Am încercat iar să adopt
tăcerea ”celei care minte”
fiindu-mi dor de trandafiri
pe pat,
pe piele,
pe veșminte.
Am căutat printre-amintiri
( dansând frenetic și haotic),
un trepied de-argint.
Dar căutându-l am ajuns... ca tine...
prizonier in ”turnul gotic”.
Și... tot așa... ”de când aștept”,
fără să vreau ca să ”deștept
covorul”,
o altă seară ”când ne vom iubi”.
Dacă vei vrea să schimbi ultimul vers
Și... să mă faci din ”vis”--”multașteptată”
Vei reveni la ”floarea de cireș”
crezând ce-a fost:
”Iubire adevărată”!


N. D.