Retrospectivă

Eram tânără.
Ochii îmi luceau a viitor.
Credeam că iubesc...
Pașii-mi grabiți se-ndreptau către viață.
Gura-mi rostea cuvinte de dor.
Credeam că trăiesc...
Credeam că adieri ale vântului
mă vor prăvăli la pământ.


Trecerile timpului și-acum mă învață
că trebuie să lupt
cu arcul destinului.

De câte ori aș fi vrut s-o iau de la-nceput...

Sunt tânără.
Ochii îmi lucesc... încă... a viitor.
Pașii mei încearcă
să se-ntoarcă.
Gura-mi rostește, mai tare, cuvinte de dor.
Adierile de vânt, în timp,
furtuni au devenit.


N-a venit încă vremea
să-mi cânt aminul!
Atâta timp cât pot să-mi adâncesc
privirea-n mine...
Atâta timp cât pot să mai iubesc...
continui să mă lupt mai aprig cu destinul.


N. D.