O umbră ce-și va plânge toamna fără lacrimi

Aruncându-mă-ntr-un zbor
care nu e al meu,
am crezut ca
îmi va reda viața
pe care am așezat-o-n slujba iubirii,
de bunăvoie și nesilită de nimeni.
Dar...
n-am făcut decât să mă distrug.
Cu o singură aripă nu se poate zbura.
Picajul e sigur, în apa mării învolburate.
și lumea e prea mare
pentru a-mi atenua căderea.
E prea târziu
să mai caut firimituri împrăștiate
pe drumul fără întoarcere.
Ereți le-au cules,
nepăsându-le.
Precupeți de iluzii
trag de trupu-mi, din toate părțile.
Sânge încearcă să scape, șuvoi
dintr-o strânsoare
numită ochi.
și... ciudat...
nu mă doare nimic.
o singură bucată de-amintire
s-a cuibărit
într-unul dintre degetele sufletului, rămas.
Arde-mă!
Se va-nălța,
poate,
doar învelișul măiastrei Pheonix, din cenușa-mi.
precum un balon mare, verde,
pictat în culori mincinoase,
cu o față de clown,
niciodată... râzând.
Privește!
privește-n dreapta sus.
am ramas doar... o umbră.
O umbră ce arată ora trei.
E vremea să se facă... ceck-in-ul.
O toamnă plânge, azi, într-un colț uitat de lume
se-aude doar un murmur de durere.
izvor de lacrimi a secat.
o singură bucată de-amintire
s-a cuibărit
într-unul dintre degetele sufletului, rămas.
Sunt doar... o umbră.
O umbră ce-și va plânge toamna fără lacrimi.


N. D.