Tatălui meu

Jucăușă, o rază îmi adie prin pleată.
Azi mi-e dor iar de tine și de mâna ta dreaptă.
Ai plecat prea devreme și-ai luat doruri cu tine,
Mângâieri și săruturi și bucata din mine.

Din pământul ce-l sprijini iar răsar dimineți.
Și-nnoptează-n potecă fir de iarbă și vieți.
A venit primăvara. Îți înfloresc pomii iar
La picioare ți-am pus lămâiță și jar.

Să-ți miroasă a mine și pe lumea cealaltă.
Iar mi-e dor azi de tine și de mâna ta dreaptă.
I-ai văzut? Au crescut. Sunt ca brazii de verzi.
Știu că tu de acolo îi săruți și-i veghezi.

Știu că seara mai vii și îmi bați în fereastră.
Îmi zâmbești și îmi spui de laguna albastră.
Îmi așterni la picioare copilăria mea toată.
Sărut ochii azi tată! Sărut mâna ta dreaptă!

N.D.

MARTIE

La mulți ani, MAMĂ!
Ți-am adus în dar versuri.
Din ochii-ți de jad
se nasc Universuri
acum... că mă vezi.
Sărută-mi lacrimi verzi
ce se-apleacă
să-ți simtă palma
din care crește pământ.
Până și azi
vrei să-mi culegi mistere
și să-mi aduni durere
de sub fondul de ten.
Îmi spui ”La mulți ani” din priviri
pentru că azi
urcăm aceeași treaptă.
Ai vrea să-mi așezi nemuriri
pe creștet.
Femeie sunt azi, ca și tine.
copilul de ieri a plecat.
Îmi spui că în suflet bătrân
l-ai pus la păstrat?
Ai multe tăceri în cuvinte.
În pașii tăi s-au oprit mersuri.
Dar azi ești femeie.
nu doar un părinte.
La mulți ani, MAMĂ!
Ți-am adus în dar... Universuri.



N. D

NEINTITULABILE (4)

”Litterae scripta manet, volant irrevocabile verbum”

Am tot dat, viața asta, ce-am avut în desagă.
Am dat zâmbet, cuvinte și iubirea întreagă.
N-am luat niciodată ce nu mi-a fost permis.
Și dureri am primit, așezându-le-n scris.
Am pictat, ani, cu ele, file-ntregi pe o carte
Și, sfârșind-o-ntr-o zi, am trecut mai departe.
Am pictat ceruri, lună și chiar stelele toate.
Continente albastre am pictat în păcate.
Și ploaia-am zugrăvit-o în lacrimi nepermise.
Și dorurile toate pe soare îmi sunt scrise.
Dar... sfârșindu-le ieri, am trecut mai departe.
Rămânând, în sertar, cu trei semne de carte,
Lumânarea aprinsă de e zi sau e noapte,
Pe obraz și grumaz... patru lacrimi uscate.
Șevaletul e gol, alb ca sufletul meu.
Din culori țipătoare mă tot strigă mereu,
Cea durere din mine. Drum să iasă ar vrea.
Am pictat-o-n cuvinte. Și cu ea... viața mea.
Îmi doresc azi și mâine, pași să trec mai departe
Și, cu suflet deschis, să pictez zi și noapte.


N.D.