Mă cunoști de-o viață

Mă cunoști de-o viață
și...mă iubești la fel
Mi-ai ținut tâmplele, trepidând,
în palmă.
Îmi cunoști lacrima și surâsul.
Mă știi așa cum sunt
rece precum gheața
ori caldă, ca și soarele ce-și caută apusul.
Îmi adori diminețile
și răsăriturile.
Mi-ai citit sufletul, desfrunzit,
neînveșmântată oglindă.
Ai mângâiat
partea din mine care te iubește.
și mi-ai păstrat
ca pe-o icoană, inima arzândă.
Nu m-ai lăsat,
nici o clipă, să uit nemărginirile iubirii tale.
Privesc în acordul anilor mei
și'n șoapta de demult
și vreau o sfârtecare
de timp.
Adunăm orele în minute de fericire.
Cerând vieții să ne lase nopțile
cu sclipiri de iubire.
să ne lase împlinirile,
trăirile.
Cerând iubirii să ne lase începuturile
și gândurile.
Știu! Nu mă lași să uit
ce-nseamnă toate astea, pentru noi.
nici voci de dinainte, nici clipe de apoi
nu voi uita!
Și, de vor trece mii de stele
prin noaptea ta, tot n-am să uit.
Luceafăr sunt eu printre ele.
Sunt poezia ta,
cea de sfârșit și cea de început.


Ce bine mă cunoști
de-o viață...
Și... Te iubesc la fel!


N. D.