Ai grijă... mereu

Un vânt de miazănoapte
împrăștie nisipul negru-al vieții
pe cărarea ce duce către tine.
Unde, tălpile-mi goale
pășesc,
schimonosindu-se de durere.
Urma sărutului tău doare.
Mă arde negrul nisipului
ce l-au aruncat oamenii pe cărare.
ai aruncat și tu o mână,
poate... neștiind că voi trece pe-aici.
știu că n-ai vrut sa rănești
nici sărutul, nici lacrima
și nici sufletul.
știu cât iubești.
Ține-mi tălpile-n palmă.
Spală marea
de sare.
cu apă nemințită, oprind sângerarea.
Căci...
sângele tău îmi curge
prin vene.
Visele-s mai grele înspre miez de noapte.
iar în dimineață,
soarele îmi plânge
pe margini de șoapte.
Ține-mi tălpile-n palmă, oprind sângerarea.
Ai grijă mereu!
de tine, de voi,
de marea
din noi,
de sufletul meu.


N. D.