Sărbători rătăcite

Uneori
las ferești, către lume
deschise.
Pătrundă ușor, freamăt de zori.
Învie zăpezi din ochi plânși,
de oameni ucise.
Câteodată,
viața a nins peste mine
cu mireasmă de dor, din cuvinte
nescrise.
Șanțuri adânci, brăzdate-n oglinzi
fac loc părerilor de rău
ale timpului.
Iar eu ridic pleoapa.
Nestingherit las visul să străbată
în noaptea lungă pătată
de nesomn.
Las loc rugăciunilor din necredință.
Înfiripată
teamă de adâncuri, necontrolată.
E vremea să așez, în vârful bradului
steaua.
E vremea vâscului
chiar dacă,
sărutul de la cumpănă va lipsi.
E vremea colindelor
ce-mi murmură, mocnit,
în sufletul betegit de frigul din viață.
Singură,
în jurul focului ce arde și tace.
Frisoane de rece mă-ngheață.
Vreau să ar anotimp.
Nimic nu mă spune
părerilor de rău de peste timp.
Din globuri și beteală albastră
cad ace.
Rătăcite iubiri,
aduceți-mi sărutul
de sub vâscul de la fereastră.
aduceți-mi râsul
ce face să piară veșmântul.
E vremea iubirilor...


N. D.