Sunt un om fericit!
Poate că nu în fiecare clipă realizez. Uneori, privirile unor ochi nevinovați mă trag de manecă, subtil, amintindu-mi...
Aseară, fiind ocupată cu altceva am intrat mai târziu în dormitor, unde, lumina veiozei îmi dezvelea dansul hainelor și al rechizitelor, împrastiate ostentativ și parcă intenționat, în căldura camerei. Ce anume or fi căutând ciorapii pe noptieră... nu mi-am putut explica. Parcă niciodată n-a fost atâta haos...
M-am aplecat să ridic pilota de pe covor și să acopăr somnul trupșorului chircit într-un colț. Câtă liniște putea să emane și câtă căldură... mi-a spulberat toată supărarea.
Un miros necunoscut mi-a oprit gândurile și zâmbetul, forțându-mi privirile să caute, în tot vacarmul acela, sursa. Greu de deslușit! Dar nu imposibil... pe birou, printre hârtii șifonate și caiete împrăștiate, pe tastatura calculatorului, zăcea pur și simplu... o gerbera, aproape ofilită. Sărmana floare... toată seara încercase să găsească drumul către mine și, întâlnind obstacole a preferat să mă aștepte.
Simțind că mai e ceva, încercând să pun cap la cap totul... descopăr litere micuțe și obosite de atâtea încercări, pe un bilețel, care părea a fi mai degrabă ciornă, litere care strigau...:"mami, am vrut să fiu primul care iți oferă un marțișor și n-am putut să aștept până mâine. Te iubesc!"
O dragă prietenă spunea..."m-am oprit să respir pentru că... uitasem". Asta am simțit! A trebuit să-mi amintesc să respir.
Maria... atunci... am înțeles. Acum... am simțit!
N-am putut nici măcar să mă ocup de floare... am simțit că vreau să veghez somnul puiului meu... m-am strecurat lângă respirația liniștită, strângându-l la piept, atât cât să nu perturb acea liniște și... lacrimile au așteptat dimineața, din teama de a nu face zgomot. Gândurile... nu...
Și eu te iubesc, Lucian! Iubesc până și dezordinea pe care ai creat-o... iubesc ciornele pe care ți-ai înșirat suflețelul!
Și... da! Ai fost primul!
(martie 2009)
N. D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu