Ca un fum de țigară

Lasă-mi o țigară când pleci
Să am cui povesti focul care arde în mine
Se va face în curând dimineață
Poate că norul din suflet care acoperă luna
va fi risipit de razele soarelui
Sau va rămâne agățat undeva
de un crepuscul
Lasă-mi o țigară când pleci
Nu privi în urmă
E treaba mea dac-o aprind ori ba
Ceasul dimineților anunță vremea cărăbușilor de mai
chiar dacă e aproape iarnă pe cerul meu
Ceasul dimineților anunță că sunt femeia unei singure iubiri
și că viața mea s-a apucat de fumat
mă trage în piept cu nesaț
și mă aruncă în rotocoale mici
de fum
în eter

N.D.

Prietenie

Prietene,
oprește-te o clipă!
Nu mai râde la glumele mele.
Adună chicoteli și zâmbete,
trăgându-le într-o parte,
ca pe draperia de nori care acoperă curcubeul
și spune-mi... ce vezi dincolo de ele?
Dar mai bine nu-mi spune.
Simte-mă!
Nu-mi da sfaturi despre cum să-mi trăiesc viața
mai bine fii pregătit s-o prinzi
când alunecă-n deșertăciune.
Stai pe banca de lângă mine
ascultându-mi necuvintele
și taci.
Am nevoie să-mi respiri aerul,
să-mi deschizi măștile ca pe niște uși mincinoase
care scârțâie-a vechi
și-a oboseală.
Am nevoie să fiu EU în preajma ta
să-ți pot spune de ce mă dor toamnele,
de ce-mi cad frunzele
și de ce îmbătrânesc.
Împarte cu mine raza asta de soare
și bucata de cer
sub care ne-a fost hărăzit să ne zburăm visele.
Să-mpărțim picăturile de ploaie
și curcubeul.
O culoare mie... o culoare ție...

N.D.