Ridică în aer cearceaful
cu formă de tine.
așterne-l
peste nisipul scurs
printre degetele timpului.
Ai grijă cu fața de pernă
impregnată
cu urme de tâmple arzând.
din ea se ridică-n văzduh
fluturi
cu-aripi îmbibate-n suc de amor.
se-anină de streașina gândurilor
unul câte unul
precum liliecii în lumina oarbă
{ne plouă cu țipete de dor}
amenințând transformarea-n coconi
dacă nu lăsăm slobod cuvântul.
Trimite rază de albastru
să pătrundă prin ferestrele mele
{de culoarea frunzei de mesteacăn}
până-n adâncul unde te-ai cuibărit.
trezind la viață fiecare sărut.
fiecare adiere de vânt
ce-mi purta pletele deasupra tuturor
oamenilor.
acelor cerșetori de iubire, din capătul străzilor.
cu brațele-ndreptate către ceruri.
alergând cu tălpile lor
goale de sărut.
{fericiți de nedureri
nefericiți de nemângâieri}
Dă la o parte pădurea de griji.
ca pe draperia de culoarea toamnei
din camera unde-am trăit eternitatea...
{când marea își spărgea valurile
în ritm de bolero și aromă de tutun de pipă}
... în patru zile.
N. D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu