.

Cu brațele astea, două
Am muncit și-am legănat
de când cazu prima rouă
pân” ce noaptea s-a lăsat
Nu-mi pare rău de nimic.
Sufletul o ia la goană.
Tot iubiri am rătăcit.
Doar iubirea cea de mamă
este fără de sfârșit.
A rămas, crescând, cu timpul.
Riduri multe ciripesc.
Anotimp după-anotimpuri,
lacrimi, zâmbet, povestesc.
Dar n-am legănat degeaba.
Doi vlăstari au prins la viață.
Când ca brazii se facură?
Într-o bună dimineață
m-am trezit privindu-mi mâna
Doamne, ce-a trecut pe-acolo...
plinul brațelor nu-l fură
nicio ploaie. nici furtuna.
Aș fi vrut să pot mai mult,
să mut munții pentru ei.
Spună lumea tot ce-o vrea.
Fiii mei... sunt fiii mei!
Viața și mândria mea.


Dă-le, Doamne, sănătate!
Și iubeste-i cum știi Tu.
și chiar de vor fi departe
îndrumă-i cum știi mai bine.
Să nu uite că au lăsat
două brațe pline, pline
cu ani grei de suferință
și o mare de iubire.
Să nu uite îmbrățișări,
mângâierile pe frunte,
sărutări de julituri
pe genunchi, pe suflete,
Și, fă-i, Doamne, fericiți
Să trăiască cum vor ei.
Fă-i, la rândul lor, părinți.
căci... fiii mei sunt fiii mei!

N.D.

Aşteptare

S-a scurs un an. Doar eu ştiu cum.
Şi-mi arde inima în drum.
Şi doare dorul de părinte
Şi dimineaţa care minte
că eşti şi-acum.

Am făcut, mamă, tot ce-ai spus.
Mi-ai trasat sarcini, la apus,
De parcă ai ştiut că mori.
Şi-n cimitirul plin cu flori
te-am dus.

Îţi mângâi plantele pe piept
De parcă vreau să te deştept.
Îţi pun tămâie la picioare
Aprind, la cap, o lumânare
şi-aştept.

Ce, oare, aştept?... nici eu nu ştiu.
Să-ţi aud vocea în pustiu,
Să-ţi mângâi zâmbetul pierdut
Şi ochii mici, ce nu mai sunt.
nu ştiu.

Trimite-mi, mamă, curcubeu
Pe care să-l zăresc doar eu.
Trimite-mi speranţe şi vise
Şi-mbrăţişările promise
mereu.

Te-aştept, măicuţă, tot te-aştept.
Îmi sare inima din piept
Când simt că, încă, mă-mpresori
Cu sfaturi bune şi cu sori.
şi tot aştept.

Dar ştiu că ne vom revedea.
Că va veni şi vremea mea.
La poarta Raiului m-aştepţi
În lumea celor mult prea drepţi,
Măicuţa mea.


N.D.