La mijloc de Toamnă

Încă o toamnă trece peste noi
Tu ești la un capăt al ei.
eu...
așteptând, cuminte,
pe malul celălalt
transform frunze ruginii
în flori de nu-mă-uita.
în flori de nu-uita-surâsul
și verdele
ce-a născut neuitarea.
Adun toate culorile toamnelor
plămădind vânt
ce mișcă perdeaua ferestrei
de la care privesc, tăcută...
așteptarea-mi.
Știu că te vei întoarce.
pentru că...
inima ta are sălaș în mijlocul toracelui
și...
doar brațele mele știu a o cuprinde.
Timpul
a rămas și el nemișcat
căutându-și clepsidra.
RAZA ta n-a apus nicicând.
răsare încă
pe cerul din mijlocul toamnei.
Oamenii cred
că pot ucide vise
și Iubiri rămase la jumătatea drumului.
Menirea lor e doar... să creadă.
Menirea toamnelor e doar... să îmbrățișeze
Marile Iubiri.
Menirea noastră e doar... să ne iubim.



N. D.

În timp ce tu trăiești

Numai tu știi cum mă simt
nevăzându-te.
neauzindu-te.
Uneori... pășești în noapte
până-aproape
de fereastra mea.
Crezând că nu te văd
zâmbind.
Dar... eu simt.
Te simt. Ca-ntotdeauna.
Atunci las pleoapele-mi
să viseze.
Să vibreze.
Zâmbetul tău
îmbrăcându-mi ființa.
Poate că ceasul nostru a stat...
dar minutele mele
aleargă prin ploaia resemnării
ca niște fecioare despletite,
osândite la moarte
de către viață,
speriate.
Ochii-ți întrebători,
dar senini
(ne' nțeles de senini),
privesc spatele-mi,
împovărat de-atâtea întrebări.
Prin fereastra deschisă
aud tot vuietul mării
ce ne-a stat mărturie
cândva.
Un noian de cuvinte mă apasă.
Și un glas
ce nu vrea să răsune.
Întunericu-acesta al chemării
și un ghem
ce se strânge
în stern.
Iarăși pleci fără nici un cuvânt.
Trist privesc iarăși ceasul ce-i stat
și-mi ascult iar minute ce-aleargă...


N. D.

E iar toamnă

Te-am visat astă-noapte,
din nou.
Mângâiai
pleata-mi blondă
cu șoapte.
ca-n trecut dezmierdai
cu privirea albastră
chicoteli de copil.
În curând va fi iar
ziua noastră.
Așadar...
pregătesc
flori uscate în glastră.
Frunze moarte adun,
presărându-le-n suflet.
E iar toamnă, iubite
și răsar dimineți
din poteci părăsite.
Bate vânt
de noiembre”
peste nopți nedormite.
Iar mi-e dor azi de tine.
ca și ieri...
A venit iarăși toamna,
plângând.
Îi e dor de poemele tale,
de privirile noastre,
râzând.
E iar toamnă, iubite.
Și mă-ndrept spre noiembre”
...murind...





N. D.

Te mai iubesc și-acum

Te mai iubesc și-acum
Când timpul
ar vrea să-și spună cuvântul.
Și când necuvinte s-adapă
din noi.
Când rece-i pământul.
Când ploaia de lacrimi e caldă
Când valul de mare
se-mparte la doi.
Îmi amintesc și-acum
Cum mângâie vraja
nisipul
ce tălpile goale sărută.
Cum zâmbetul tău mă-nfierbântă.
Cum gândul m-adoarme
pe-aripă de dor.
Cum cerul din ochii-ți
mă-ndeamnă la zbor
printre nori.
Câți ani au trecut
de când mi-ai atins înlăuntrul?
ori...
câți au trecut de la primul sărut?
și patul de flori
încă-i viu.
Clepsidrei îi e teamă să curgă.
Te mai aștept și-acum
La porți de iubire,
închise.
Cu brațele-ntinse
spre cer.
Rotește pământul
iubiri.
Și valul de mare împarte la doi.
Și timpul își spune cuvântul.
Și toamne vor trece
prin noi.
Iar eu...
te mai iubesc și-acum!

N. D.