Scrisoare către tata

Alt decembrie fără tine... au trecut atâția ani de când te-ai hotărât să pleci, tu, flacăra mea, ce arzi într-un colț de cimitir...
Știi, tată, nepoții tăi sunt deja bărbați și au secrete pe care nu mi le mai dezvăluie. Se umple camera când intră ei. Lucian îmi spune mereu că își dorește să te fi cunoscut așa cum te-a cunoscut Alex. Era o zgâtie când ai plecat. Andreea... copilul ăsta, tată, este tot ce mi-am dorit eu să fiu și n-am reușit. Ai fi mândru, tare mândru, de toți trei.
Mi-ai lăsat moștenire amintiri prețioase, țeluri de cucerit, o soră zăpăcită fără de care n-aș fi reușit și un frate care seamănă din ce în ce mai mult cu tine. De câte ori îl văd, mă năpădesc sentimente greu de descris în cuvinte. Ai avut grijă să exiști și după ce n-ai mai fost. Îți mulțumesc!
Nu mai este nimeni în poartă la tine, curtea e pustie și mă dor cărămizile și lacătele de la uși, mă dor luminile stinse și lipsa fumului pe coș, mă dor sărbătorile de iarnă și bucatele pe care ți le trimit. Dar cel mai tare mă doare grâul din coliva pe care cu greu am învățat s-o pregătesc.
Mama nu te mai poate vizita. I-am împachetat bolile, zambetele și lacrimile și am luat-o la noi. Iartă-mă, nu se putea altfel! Dar, să știi că și-a luat cu ea toate amintirile și vorbim des despre tine și cu tine.
Despre mine ce să-ți spun?... te simt de fiecare dată când îmi bați în fereastră, îți simt zâmbetul din pragul ușii, îți simt mângâierile și mâinile care îmi șterg lacrimi.
Îți mulțumesc pentru că sunt, pentru că suntem, pentru că, încă, ești!

N.D.

Coji de portocale

Mai ții minte, mamă dragă
când eram copil de-o șchioapă?
Iarna toată alergam.
Uneori mă-mbolnăveam.
Făceai, mamă, ce făceai
și din pat mă ridicai.
Și mă puneai pe picioare
cu ceai din coji de portocale.
Le uscai, încet, pe sobă,
îmi umblai în garderobă
și înmuiai în oțet
șosețele cu antet.
Mai târziu mi-am dat eu seama
că remediul era... mama.
Nu cu coji de portocale
mă puneai tu pe picioare.

Mi-a venit rândul, măicuță
să te țin eu de mânuță.
Să-ncerc să te scap de boală
Tot cu ceai de portocală.
Ochii mici cu riduri multe
se opresc să mă asculte
și, ca un copil de-o șchioapă
înghiți totul, mamă dragă.
Înghiți ceai, înghiți și fiere
doar ca să îmi faci plăcere.
Și fac tot ceea ce fac
doar să te ridic din pat.

N.D.

Fara diacritice

Un mesaj necitit imi alearga prin vene
"La multi ani!" e putin si... istoria geme.
Pasi de talpi dezgolite imi inunda retina
Dor de tine si-o toamna imi hranesc radacina.

Gerul, frigul de-afara si-o crenguta de brad
Iti trimit in colet si stelute ce cad.
Ti-as trimite zapada, dar... nici la mine nu e
Iti trimit ”La multi ani!” si-ntrebarea ”de ce?”

Un raspuns, dupa ani, m-ar opri iar din mers
Diacritice in titlu si in fiece vers
Si un soare in noaptea ce-ai lasat mostenire
Pacatoase-amintiri... pacatoasa gandire...

Pasii-mi sunt mai greoi, parul alb tot rasare
Ochii-mi sunt tot mai mici, zambete tot mai rare.
Iar astept o minune sub crenguta de brad
Ma ridic, merg putin si apoi iarasi cad.

Ruginit-au cuvinte-n cafeneaua cu rime
Balansoarul e teapan tot de dorul de tine.
Un tablou pe perete si o sticla de jack
Un trabuc neaprins si o barca pe lac

Ceas de seara si flori ametesc asternutul
Ma-ntristez cateodata si ramane doar gandul.
Uneori e-ntuneric... alteori e senin...
Dupa toate acestea, "La multi ani!" e putin.

N. D.