Mi-e dor de tine, vis

De nenumărate ori, tentația de a scrie despre Marea Iubire a fost înlocuită de faptul că n-am găsit suficiente cuvinte pentru a exprima tot binele care m-a învăluit, toată tinerețea strecurată în suflet prin trăirile pe care mi-a fost dat să le întâlnesc.
Am fost judecată de multe ori pentru ceea ce las să se vadă. Și, nu de puține ori condamnată de oameni ce n-au știut să citească dincolo de zidurile ridicate peste timp.
Un singur Om a reușit să pătrundă printre rândurile sufletului meu, citindu-mi tăcerea... a reușit să mă cunoască așa cum mă cunosc eu. Știu că niciodată nu-mi va înșela încrederea și așteptările!
Același care și-a făcut loc în mine poate înainte de a mă naște, care a apărut de pretutindeni și de nicăieri, care a reușit să rămână o viață și va reuși același lucru și în viața următoare, care a știut să mă iubească așa cum sunt, cu aceeași intensitate... același care chiar de e departe știe a-și face simțită prezența în fiecare gură de aer ce-mi învăluie plămânii. Același om care știe să reverse asupra mea, în doar câteva zile, atâtea sărutări și atâta iubire cât poate alții n-au însumat într-o viață întreagă... același care îmi trezește diminețile cu șoapte de dor și îmi adoarme nopțile cu zâmbete albastre, pe raze de lună și aripi de vis. Același care a știut să-mi păstreze, de-a lungul timpului, sufletul în palma mâinii sale, făcându-mă să înțeleg că acolo îl voi regăsi ori de câte ori voi avea nevoie de el... același om care a știut să mă completeze, care a știut să mă mențină deasupra tuturor, indiferent de câte obstacole ne-a scos viața în cale. Același care a știut să mă așeze cu răbdare și migală în fiecare dintre versurile lui și nu numai ale lui.
Același care îmi amintește în fiecare zi ce însemn pentru el, care îmi spune de fiecare dată să nu uit cât de mult mă iubește... același om care... chiar dacă va pleca într-o zi, voi ști să păstrez vii amintirile, respectând fiecare clipă trăită alături de el, fără să judec ori să condamn, respirând parfumul iubirii lui, până ce viața îmi va lua dreptul de a respira.



Chiar dacă viața l-a făcut să plece, chiar dacă drumurile noastre au întâlnit răscrucea, eu tot zâmbesc soarelui, mulțumindu-i că mi-a trimis o rază să-mi lumineze-n suflet.
Rog destinul să-mi răsplătească lacrimile având grija unor ochi albaștri, precum seninul unei zile de mai.


Mi-e dor de tine, vis!
Mi-e tare dor...
Într-o altă viață, sufletele noastre se vor recunoaște.


N. D.