Ceasuri de taină

Sub pătura tristeții m-am retras
de-atâtea ori...
nedeslușind durerea omenirii.
doar pașii mei am urmărit, tăcută.
Pe poduri de lumină am rămas
câteva vieți.
Am revenit călcând pe legea firii,
pe bucuria încă nenăscută,
de-atâtea ori...
Că... lacrimile mele-s mai amare
e pentru c-am știut s-o spun
în mii de feluri.
Nu-s mai presus
pentru că știu să plâng.
nici mai prejos
pentru c-o fac în taină.
De câte ori mă doare-o apăsare
privesc în mine, căutând răspuns.
și nu de fiecare dată îl găsesc.
însă, de fiecare dată plâng în mare.
Căci... știu să plâng.
Dar... știu să și iubesc.


N. D.