De mâine... va fi soare, la tine-n colț de rai!

Cât te iubesc...
și câte zile,
destinul am rugat să mi te-aducă...
M-aș fi luptat cu lumea-ntreagă.
dar nu cu tine.


acum
se-aude pasul serii
cum zgâlțâie pereții.
și porțile iubirii sunt tot mai 'nalte.
Degeaba dau ocol. cetatea e pazită.
intrările sunt bine ferecate.
lumina... nu mai străluce-n noapte.
am fost o umbră poate
la marginile vieții.
de mâine
va fi soare, la tine-n colț de rai.
nu-i vina ta că n-ai simțit
că... lângă mine vrei să stai.
atât cât m-ai iubit
rămâne.
eu ți-am lăsat săruturi
și te-am cântat în versuri
întregul sufletului meu ți l-am lăsat.
și, chiar de mă desprind și cad,
abisuri
vor mângâia tăceri, în mine.
de mâine
va fi soare, la tine-n colț de rai.
și vei uita o umbră,
cum ai uitat și zborul.
de nu mai simți la fel ca ieri, e omenește.
nu judec.
mă rog la ceruri să fii bine!
iar tu... trăiește!


Decât o amintire în zâmbetul tristeții
mai bine umbră-n noapte
la marginile vieții.


N. D.