Minimale

(1)


Chiar dacă plânge-n mine toamna
Și... încă mor câte puțin
Chiar dacă dorul mă sufocă
Și... cerul încă nu-i senin
Chiar dacă încă mă mai caut
În lumea plină de venin
Chiar dacă rătăcesc prin vise
Și... încă plec și... încă vin...
Un zâmbet las pentru un mâine
Chiar dacă sufletu-mi suspin.


(2)


Curat, un gând de ani trecuți
prin slujba cerului albastru
ridic spre lună, lăcrimând,
un piedestal pentru un astru.
lăsând iubirea mea să ardă
bătrână, dar la fel de vie
flacăra ei mângâie-ți somnul
în toamna caldă ce-o să fie.


(3)


Mai dă-mi o dată firul auriu
în ceasul dinspre seară să îmi hrănesc
destinul
Iubirea din târziu...
târziul din lumină...
și lasă-mă o toamnă să pășesc
o toamnă....
să-mi mai trăiesc divinul.


(4)


Sunt zodie de apă, de pământ și de foc
întruchipez nimicul și toate la un loc
mă prăvălesc în lacrimi și nasc un infinit
surâd în miez de toamnă când cred ca am murit


N. D.