RAFTURI

Versuri tinere îmi cântă speranţa
şi viaţa.
Fiorul se zbate. Nostalgia surâde.
Prieteni de departe, din neguri, îmi zâmbesc.
Iubiri neuitate...
Inima s-a prefăcut în rafturi.
Zilnic şterg praful.
şi le aşez
pe fiecare-n parte, la locul cuvenit.
Uneori,
în miez de noapte,
amintirile se ceartă
pentru spaţiile de-nceput.
Sunt noi şi vechi sunt toate.
Alteori,
grăbiţi trecători,
vizitează încăperea ca pe un muzeu.
Unii dintre ei intră încălţaţi.
cu bocancii plini de noroi.
atunci mi se face toamnă.
şi-mi cad frunzele.
În urma lor
curăţ totul cu grijă.
strâng huma ce-a rămas
şi o transform în file de poveste.
le aşez apoi pe ultimele rafturi.
Un soi de lumină brăzdată de-ntuneric
se caţără pe ziduri
văruite în fiecare zi cu aromă de trandafiri roşii.
Cu toate astea... e cald mereu aici.
şi mă retrag
cu drag
în mine.
Câteodată,
adorm cu amintirile-n braţe
şi mă trezesc
strângându-le la piept.
o lacrimă şi-un zâmbet se-mpletesc.
Le aşez, cuminte, pe rafturi
bine stabilite.
înainte să-mi beau cafeaua
cu aromă de viaţă,
în fiecare dimineaţă.


N. D.