Lacrimi nepermise

Am rămas umbră
de mesteacăn cântător.
Căci,
fără vântul ce-mi recita printre crengi,
nu mă regăsesc.
Îmi este dor
să-mi smulg rădăcinile.
să pornesc
în căutarea adevărului,
ce mistuie legi nescrise.
din puterea frunzei pică fără oprire,
lacrimi
nepermise.
pentru lăstărișul viitor.
Îmi chem înapoi primăverile.
atunci când viețile
miros a cuib de rândunele
și diminețile
miros a proaspăt și a râset de copil.
Îmi plec, în fața soarelui
arzător,
sufletul umil.
și seva.
Îmi așez rădăcinile'n pământuri.
chiar de mi-e dor.


Îmi caut vântul
să-mi cânte cuvântul.
scormonesc pământul.
și răsăritul.


N. D.