Mi-am dorit prea mult?!

Mă dor genunchii de la cât de tare m-am închinat stelelor.
rugându-le să-mi mai dea o mângâiere
a unui vis.
în timp ce mă-ndrept spre apus.
Am vrut doar o plimbare pe malul mării, în bătaia valurilor.
mână-n mână. zbor fără oprire
de pescăruș.
Se pare că nu mai e la modă iubirea. simplul fior provocat de simpla atingere.
ar fi fost mai simplu să-mi doresc o decapotabilă
roșie.
ar fi fost în ton cu unghiile mele de porțelan.
iubesc mai mult urma pașilor pe nisipul mișcător al vieții, decât urma pneurilor
pe asfaltul rece din fața casei poporului.
poate că ăsta e motivul pentru care n-am permis de conducere...
n-am vrut decât două brațe pe care să-mi odihnesc gândurile și visele.
ori un gest mărunt cum ar fi... eliberarea sprâncenei de șuvița stăruitoare
în timp ce lecturez ”Pe aripile vântului”.
Am vrut doar... un ”Bună seara, iubito!”... sincer...


N. D.