Dor de Noi

Voi așeza ca pe-un străjer
în goliciunea pernei, gândul tău.
nu voi strivi sărutul călăuzitor,
cu somnul meu.
îl voi presa, dulce, între zbatere
de verde și pleoapă.
și râul tău de-atingere
ce sufletu-mi adapă
nu-l voi lăsa pe un sfârșit de mare.
Desperecheat e vântul
care-n zadar încearcă
să-mprăștie parfumul
ce mâinile tale lăsata-mi pe trup.
cu lacrima rup
depărtarea; devine o singura clipă.
îmi agaț cuvantul
de ninsa aripă
ce mi-ai trimis să-mi steie mărturie.
Uneori, îmi doresc să-mi strig înlăuntrul:
Sunt vie !!!
și să aștern misterul
jumătăților.
Sărut gândul și lacrima albastră.
îți voi fura și-n seara-aceasta brațele.
căci, fără de ele... gerul
își va înfige colții-n somnul meu.
arunc depărtările.
și mă cufund în vis
cu gândul tău.


N. D.