Tatălui meu

Au trecut zece ani de când tu nu mai ești.
"Timpul vindecă răni"? Nu sunt decât povești.
Tot mai dor mi se face, tot mai tare mă doare.
Trec, din nou, să-ți aduc o țigară și-o floare.

Rece, marmura țipă, în străfunduri izbește.
Flori de mac răsărit-au, bradul tău nu mai crește.
Mă aplec să-ți aprind lumânare de ceară.
Peste tot e lumină, dar în mine e seară.

Două vorbe să-mi spui, să-ți aud vocea iar.
Ceartă-mă dacă vrei, două vorbe măcar...
E la fel de bătrân gărdulețul din fier.
Ieri... erau margarete, rând pe rând, astăzi, pier.

Tată drag, mă sufoc așteptându-te-n vis.
Să nu-mi spui "lasă, fată, că așa a fost scris"!
Prinde-mi mâna și, hai, mai zâmbește-mi o dată!
Cimitirul se joacă cu iubirea de tată.

Au trecut zece ani de când tu nu mai ești.
"Timpul vindecă răni"? Nu sunt decât povești.
Mă aplec să-ți aprind lumânare de ceară.
Peste tot e lumină, dar în mine e seară.

N.D.