VIS

VIS

duminică, 11 decembrie 2016

Scrisoare către tata

Alt decembrie fără tine... au trecut atâția ani de când te-ai hotărât să pleci, tu, flacăra mea, ce arzi într-un colț de cimitir...
Știi, tată, nepoții tăi sunt deja bărbați și au secrete pe care nu mi le mai dezvăluie. Se umple camera când intră ei. Lucian îmi spune mereu că își dorește să te fi cunoscut așa cum te-a cunoscut Alex. Era o zgâtie când ai plecat. Andreea... copilul ăsta, tată, este tot ce mi-am dorit eu să fiu și n-am reușit. Ai fi mândru, tare mândru, de toți trei.
Mi-ai lăsat moștenire amintiri prețioase, țeluri de cucerit, o soră zăpăcită fără de care n-aș fi reușit și un frate care seamănă din ce în ce mai mult cu tine. De câte ori îl văd, mă năpădesc sentimente greu de descris în cuvinte. Ai avut grijă să exiști și după ce n-ai mai fost. Îți mulțumesc!
Nu mai este nimeni în poartă la tine, curtea e pustie și mă dor cărămizile și lacătele de la uși, mă dor luminile stinse și lipsa fumului pe coș, mă dor sărbătorile de iarnă și bucatele pe care ți le trimit. Dar cel mai tare mă doare grâul din coliva pe care cu greu am învățat s-o pregătesc.
Mama nu te mai poate vizita. I-am împachetat bolile, zambetele și lacrimile și am luat-o la noi. Iartă-mă, nu se putea altfel! Dar, să știi că și-a luat cu ea toate amintirile și vorbim des despre tine și cu tine.
Despre mine ce să-ți spun?... te simt de fiecare dată când îmi bați în fereastră, îți simt zâmbetul din pragul ușii, îți simt mângâierile și mâinile care îmi șterg lacrimi.
Îți mulțumesc pentru că sunt, pentru că suntem, pentru că, încă, ești!

N.D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu