VIS

VIS

duminică, 16 aprilie 2017

Încotro, suflete?

Încerc să adun marginile infinitului durerii.
Dacă aș putea să-i strâng colțurile
ca pe cele ale unui cearceaf de pat...
poate n-ar mai fi atât de-mprăștiată
-de la firul rebel de pe sprânceană
până la degetele mici ale ambelor picioare-
Acum știu
cum se simt frunzele părăsite de copacii lor.
Acum știu
cum se simte râul când propria-i albie l-a secătuit.
Picioarele-amorțite nu vor să facă măcar un pas
înainte ori înapoi.
s-au înfipt în huma din sufletul meu,
încercând să-l gonească din propriul lăcaș
care...
precum lava unui vulcan în erupție arde.
Unde ești, tu, ființa mea?
parcă niciodată nu te-am rătăcit într-atât...
și, da! nici măcar nu mai știu cum te cheamă.
Aici să fie, oare, capătul? La răscrucea aceasta?
Peste tot semne cu ”Drum înfundat”.
până și cel pe care am venit își îmbrățișează inscripția.
și... florile ofilite de pe marginea aceluiași drum...
peste tot arșiță. mi-e sete! și... mi-e frig!
peste tot dispersie.
Încotro, suflete?
Știu că ești mutilat.
Dar... încotro te-ndrepți fără mine?


N. D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu