Ioana

Aveam șase ani când mama a adus pe lume o făptura firavă, cu ochi de smarald și voce prea puternică pentru așa creatură. Născută înainte de termen, cu greutatea unui pui de Avicola, Ioana urma să-și pună amprenta pe cărările vieții mele mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată părinții noștri. A fost crescută ca un prâslea veridic și nu o dată am spus că mi-a umbrit copilăria, fiind nevoită s-o car după mine la toate festivitățile prin care trece un copil iar mai apoi un adolescent. În permanență trebuia să am grijă de ”aia mică”. Însă, cu trecerea timpului s-a dovedit a fi UMĂRUL meu, ochii ce mi-au plâns lacrima, brațele cu care mi-am strâns copiii la piept. Au trecut 45 de ani de când mi-a fost oferită o SORĂ. Și mulțumesc pentru fiecare clipă pe care am trăit-o alături de ea. E decembrie. Și... e 7. E ziua ei și o simt de parcă ar fi a mea. Și astăzi, ca și în fiecare zi, mă rog ca drumurile noastre să nu se despartă. Mulțumesc oricui a făcut posibil să am lângă mine un asemenea OM! Mulțumesc destinului, părinților, vieții... EI! La mulți ani, SORELA!!! N.D