VIS

VIS

luni, 20 ianuarie 2020

Sunt femeia unei singure iubiri

Am lăsat pe braț de fereastră
drumul către tine.
să-l spele ploaia
cu picuri mari de fericire.
în viziunea mea
verbul ”a iubi” se conjugă corect
cu patruzeci și două de stele zăbavă.
cenușă de-amăgire
spulberă vânt de miază-noapte.
zdrențe de suflet
își caută loc să respire
pe mări...
pe adieri...
pe umere...
precum muribunzi în agonie
cerșind clipe de viață.
doar clipe.
repetir cere sufletul meu.
repetir de iluzii,
de iubiri consumate în nopți de poveste.
stele șoptindu-mi păcatul
în colț de semilună adormită.
catargul durerii
își macină prova
în zbor rotund de pescăruș.
Sunt femeia unei singure iubiri
arzând în flăcări de dor neschimbat.
în urmele pașilor mei
răsar flori
printre lumini și umbre
ce nu se vor stinge niciodată.
nici măcar... odată cu mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu