Copilului meu

TU... mi-ai murit de-atâtea ori în brațe
Dar Dumnezeu nu te-a lăsat să pleci.
Știa EL că nu voi respira în noapte,
că diminețile vor fi cu mult mai reci.

Știa că soarele nu îmi va mai zâmbi
Și că nicicând nu-mi voi găsi cărarea.
A vrut EL, Bunul, să te lase-aici,
Copilul meu cu ochii precum marea.

Ai fost supus la grele încercări.
De dragul meu, din morți te-ai ridicat.
A fost ca în legendele străbune:
Copilul bun plătește un păcat.

În genunchi, azi, implor și cer și Dumnezeu
Să îmi zâmbești atâta cât trăiesc.
Să fii tu bine. Și voi fi și eu.
În genunchi, azi, mă rog și mulțumesc!


N.D.