VIS

VIS

duminică, 24 decembrie 2017

Crăciun fără voi



Mi-i ia țărâna rând pe rând.
Adun, în suflet, gând cu gând.
Și amintire cu-amintire.
Un fir de iarbă cu-alte fire.
Și fac pomană după pomană
De când, în viață, sunt orfană.

Și, iată c-a venit Crăciun.
Pe coșul casei nu e fum.
În curtea voastră nimeni nu-i.
Noi am rămas ai nimănui.
Colindători nu se opresc.
În poartă, bice nu trosnesc.

Cum nu trosnește-n sobă focul.
Nicicum nu-mi pot găsi, iar, locul.
Pământul nu mai e arat
De când, de-aici, voi ați plecat.
Și bradul n-are luminițe
Aleile sunt tot mai triste.

Off, mamă, tare dor de voi!
Mă seacă noaptea de culori
ce arde-n fiecare casă.
La voi nu-i nimenea. ramasă
curtea parasită.
și lacăta e ruginită.

Crăciunul nu mai e Crăciun.
Și fumul coșului nu-i fum.
Eu, încă, vă aștept în vis.
Și tot mai sper că-i Paradis
acolo unde sunteți voi.
Și că nu mai aveți nevoi.

Că sunteți iarăși împreună.
Că ne vegheați tot mână-n mână.
Și că ne tineți strâns pe toți.
Pe fii, pe noră, pe nepoți.
Doar că-mi doresc, cu-așa arsură,
O zi cu voi pe bătătură.

Cu tine, tată, tăind porcul
Cu tine, mamă, făcând focul.
Și dând acelei case, viață
Într-un Crăciun, de dimineață.
Pe plită să îmi pun covrigi
Și bucațele de șorici,

S-aștept vecinii să împartă
Și-apoi s-o iau din poartă-n poartă
Și să colind de sănătate
Și pentru mese-mbelșugate.
Și pentru oameni fericiți.
Și pentru case cu părinți.

Mi-i ia tărâna rând pe rând.
Adun, în suflet, gând cu gând.
Și amintire cu-amintire.
Un fir de iarbă cu-alte fire.
Și fac pomană după pomană
De când, în viață, sunt orfană.

N.D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu