RETORICE

Mi-a fost frig astă-noapte.
Mi-a fost frig și... țipăt de stele
mi se cuibărea pe genunchi.
Și pleata-mi era goală de gânduri.
Așteptam doar roua cafelei matinale
și strigătul ceasului cu cuc.
Poștărița suna la ușa cu ficus.
Spre zâmbet porneam năucită,
lacrimi virgine blestemau în urmă-mi,
cuvinte de-ocară mă trăgeau înapoi.
Imagini de sânge desenat pe pereți
ai holului lung dintre moarte și vieți.
E grea hotărârea călcând pe principii
ca un jug îmi trage grumazul în jos.
Balanța înclină spre glasul de inimi
trăind iar supuse la grele-ncercări.
Poate că-i vremea să tresalte și ele
să-și hrănească aortele cu suspin de iubire
dar... cine decide și... cum să respire
știind că în urmă vor lăsa amăgiri?
Se vor mângâiate, pompează în gol
și pași lasă urme de noroi pe culoar.
Mai au un deceniu de trăiri. poate două...
deschid câte-un braț, apoi și pe-al doilea,
tumultul de lacrimi lăsând să se scurgă
și aripi le cresc. Vor fi fericite!
Dar... cine decide și... cum să aleagă?
Pe valuri de mare-și înghit iar dorința
așteaptă să bată. Pregatite-s de drum.
dar... cine decide ce va fi, când sau cum?



N. D.