În toamna vieții

Pe margine de toamnă-n toamna vieții,
când nu credeam să mai învăț a nemuri
m-am strecurat tiptil într-o petală, cu chip de rouă.
Trăit-am clipa la-nceputul unei veșnicii.
Ce repede s-a scurs...
De-atunci și până acum m-am ofilit
de dorul ochilor, ce m-au pus la păstrat
în paginile unei cărți de căpătâi.
și... poate c-am murit
el... poate c-a uitat
ori poate îi e dor...

Îmi mai doresc o toamnă-n toamna vieții!
Atâta doar.
pe urmă pot să mor...

N. D.