TROC

Timpul meu nu tace.
mă-ntoarce pe toate părţile
ca pe o brazdă de lut.
răsădeşte, începând de la tâmple
fire de margarete.
Îl rog să-ntoarcem priviri.
păşind înapoi,
cu picioarele, pline până la glezne
de nisipul mişcător al realitaţii.
muşcând întunericul vieţii
până la fereşti cu lumină.
irigând speranţe cu lacrimi de vis.
ascultând, cuminți, umbre ce alunecă-n mine.
Răgnetele sângelui tău străbat până aici
rugându-mă să-ţi mai curg prin vene
încă un veac măcar...
Cuvinte de dinaintea tăcerii
naufragiază
făcându-mă să rămân pod
suspendat între malurile depărtărilor.
Cu nebăgare de seamă
ne mângâiem retinele
în lumea aceasta în care
ne respirăm iubirile
prin camere şi taste.
Mâinile tremură a neputinţă
gemându-şi amorţeala.
Lacrimi pietrificându-se-n cădere
sapă obrazul, vărsându-se-n propria albie.

Mâine... voi încerca un troc...
Îi voi oferi timpului margarete, acum înflorite
în schimbul clipelor când braţele noastre
reuşeau să oprească nisipul clepsidrelor.



N.D