Bună dimineața!
Dialogul cu viața
continuă.
Sacadat, pasul meu,
netârându-se-n mocirla credinței de azi
ridică, sprinten, aurora străbunilor
până acolo unde sunt eu.
pe grumaz
atârnă greu, glasul conștiinței.
Cineva...
în colțul celalalt al Universului,
nu știu cine anume
(cineva fără nume)
măsoară distanța
până la nivelul
unde-mi ridică viața
piciorul.
Îi recunosc trăsăturile.
și îndemnurile.
care n-ar trebui să se cheme porunci.
Și mâna
atentă la orice mișcare
la orice ridicare.
Atunci
îmi dau seama că-i prea departe
pentru a mă trage de guler.
Și... gresesc.
Când viața-mi pașește spre moarte
greșesc.
un pas și... înca unul...
de jur-împrejur--- suflete uitate,
ochi ce sfredelesc,
guri ce stau la pândă
se vor a-nghiți nopți de neizbândă
și iubiri furate.
În tot întunericu-acesta,
mă seceră privirile lui.---
---săgeți de foc, de dincolo de morminte
îmi spun cu necuvinte:
Ridică piciorul!
până la ceruri, dacă este nevoie.
până la ceruri!
Mă arde fiorul.
Mă ucid săgeți plecate spre mine,
prin flacără vie.
Mai bine...
m-ar trage de guler!
Adun forțele pământului
și le'nfig în saltul uriaș.
Trebuie să'nfrunt
adevărul.
focul necuvântului
până la ceruri, îmi ridic piciorul.
până la ceruri...
N. D.
Mă-nclin!
RăspundețiȘtergere