M-am învelit cu cerul tău cândva...

Îți amintești, iubite?
Prindeam cerul cu mâinile goale,
așezându-i albastrul peste tot...
pe tălpi, pe guri,
pe umerii împovărați de griji.
În dreptul inimilor se-ntindea, suav,
curcubeul.
Era întuneric afară,
dar mâinile noastre frământau lumină.
Câte o stea răzleață
se așeza ușor pe lobul urechii stângi,
ca un fulg de nea,
într-o iarnă liniștită,
și râdea.
Aduceam noaptea și ziua, laolaltă,
în așternuturile noastre.
Cinci anotimpuri ne legănau
cu... toate brațele.
Marea și munții dansau la ferestre
pe muzică nenăscută.
Păsări multicolore
duceau în ciocuri ghirlande de flori.
Căutai, în tine, mai multe guri
cu care să-mi acoperi goliciunile.
Iar eu...
mă înveleam, ușor, cu... cerul tău...

N. D.