COȘMAR

Am visat că... murise poezia.
Că nu era vers nicăieri.
Lumea--- un covor de frunze moarte,
fără de-nceput și fără de sfârșit.
Nu știam ce mă doare.
Mă durea Minulescu.
Îl simțeam ca pe-o făptură
cunoscută,
neștiind de unde și cum anume.
A fost ca atunci când mi-am pierdut Iubirea.
Un hău ne'nțeles se-ntindea în mine,
împingându-mi sângele, prin vene,
până în mijlocul toracelui.
Ceasul din perete se oprise
în dreptul lui noiembrie.
Luna era neagră
și... ploua.
Pescărușii, până mai ieri, păsările mării
se transformaseră-n dragoni suflând flăcări.
Spini înțeleniți îmi sângerau tălpile,
nelăsând drum către un curcubeu.
Trăgeam cu brațele funii de nori,
căutând, cu disperare, o rimă,
implorând pentru o rază de soare.
Am visat că... murise poezia.
A fost ca atunci când mi-am pierdut Iubirea.
Doar că... acum s-a făcut dimineață.

N. D.