Se-omoară fraţii între ei
Pe un teren şi un bordei.
Voi aţi uitat, odinioară,
Cum alergaţi, cu burta goală,
Cum mâncaţi toţi dintr-un castron?
Când ai uitat să mai fii Om?
Ne văităm că nu ne merge,
Dar omenia se va şterge
Atunci când frate nu e frate.
Şi când părinţii sunt departe,
Din ceruri, ei, privind, timizi,
Cum împărţiţi trei cărămizi.
Cum înjuraţi, pe bătătură,
Coliva ce le-o daţi din mână.
Ce-o fi în sufletele lor?
Nu vă gândiţi că, încă, mor,
Şi vor muri în continuare
Şi cu, şi fără lumânare,
Când văd că tot ce-n viaţă-au strâns
Se risipeşte într-un plâns...
O, Doamne, dă-le, Doamne, minte,
Şi amintirea unui părinte,
Pe toţi, pe frunte, mângâia
Şi tuturor, el, le dădea
Şi de avea... şi de n-avea.
Îţi mulţumesc şi azi, şi mâine
Că am toţi fraţii lângă mine.
Doi, Doamne, doar atât mi-ai dat.
N-aş vrea s-alunec în păcat,
Îi venerez pe amândoi.
Aş mai fi vrut încă vreo doi.
Să fie braţe cât mai multe
La revederile din curte.
E-adevărat, am o cumnată
Cum nu găseşti în lumea toată.
Mai soră decât îmi este ea,
E cea de sânge soră a mea.
Le mulţumesc şi zi, şi noapte,
Că am înţeles ce-nseamnă frate.
Că mi-au lăsat ca moştenire,
Nu dezbinare, ci iubire.
Şi că-i cinstim, în curtea lor,
de câte ori putem, cu dor.
Nina Dinu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu