Prietenie

Prietene,
oprește-te o clipă!
Nu mai râde la glumele mele.
Adună chicoteli și zâmbete,
trăgându-le într-o parte,
ca pe draperia de nori care acoperă curcubeul
și spune-mi... ce vezi dincolo de ele?
Dar mai bine nu-mi spune.
Simte-mă!
Nu-mi da sfaturi despre cum să-mi trăiesc viața
mai bine fii pregătit s-o prinzi
când alunecă-n deșertăciune.
Stai pe banca de lângă mine
ascultându-mi necuvintele
și taci.
Am nevoie să-mi respiri aerul,
să-mi deschizi măștile ca pe niște uși mincinoase
care scârțâie-a vechi
și-a oboseală.
Am nevoie să fiu EU în preajma ta
să-ți pot spune de ce mă dor toamnele,
de ce-mi cad frunzele
și de ce îmbătrânesc.
Împarte cu mine raza asta de soare
și bucata de cer
sub care ne-a fost hărăzit să ne zburăm visele.
Să-mpărțim picăturile de ploaie
și curcubeul.
O culoare mie... o culoare ție...

N.D.