Intru-n curtea casei voastre
să mai răsădesc un pom.
Bătătura voastră plânge
Nu-i țipenie de om.
Unde sunteți, mamă, tată?
Cum lăsarăți curtea goală?
Bate Paștele la poartă.
Casa tot vă ține-n poală.
Plânge-n mine cărămida
pusă una peste alta.
Plâng perdelele la geamuri.
Plânge poarta încuiată.
Ochii roată... iarba plânge
Vița trebuie tăiată.
Floarea umblă creangă-n creangă.
Strigă toate: Mamă! Tată!
Ați dat viață unei case
La o margine de sat.
Ați clădit, strâns și sădit
Și, pe urmă, ați plecat.
Cum să fac, mamă, să fac
Să păstrez vie-amintirea?
Cum să-mpletesc cărămida
cu sudoarea și iubirea?
N-am pe cine să întreb
Unde-i var pentru copaci.
Unde-i vopseaua de ouă
și ce facem pentru Paști.
Vino, tată și arată-mi
Cum să-ndrept boiul de gard!
Ochii nu mi se usucă.
Pe sub haine plâng și ard.
E ușor să facem totul
doar modernizând un pic...
Dar mi-e teamă că făcând,
veți pleca definitiv.
Toate gem, azi, de prezența
mâinilor ce le-a creat.
Într-o curte, nu departe,
la o margine de sat.
N.D.
